cARTE

Proiectul cARTE are ca obiectiv realizarea unui centru de documentare puternic în legătură cu istoria artelor plastice româneşti. Strângerea la un loc a afişelor, a pliantelor, a cataloagelor şi a altor documente care s-au editat cu prilejul organizării expoziţiilor, a literaturii de specialitate, a publicaţiilor de critică şi de istorie a artelor plastice presupune un efort de identificare, de procesare, de clasare şi de punere la dispoziţia publicului interesat şi acesta este unul dintre proiectele cele mai ambiţioase ale Fundaţiei culturale TUDOR-ART.

 

Marea majoritate a afişelor, a invitaţiilor, a pliantelor şi a cataloagelor tipărite cu prilejul organizării expoziţiilor personale sau de grup, a saloanelor regionale sau naţionale sunt risipite în colecţiile personale ale artiştilor, ale curatorilor şi ale galeriştilor, ale criticilor şi istoricilor de artă, ale iubitorilor şi colecţionarilor de artă şi ale celor aflaţi întâmplător la aceste evenimente.

 

Noi credem că ele pot fi adunate acum şi pot fi puse la dispoziţia publicului şi a specialiştilor. Identificarea lor, scanarea şi procesarea digitală este un efort pe care Fundaţia culturală TUDOR-ART îl va face în următorii ani cu credinţa realizării unui important centru de documentare pentru interesaţii şi pasionaţii de artele plastice româneşti.

 

Fundaţia culturală TUDOR-ART îşi propune ca, până în anul 2012, să pună la dispoziţia celor interesaţi o bibliotecă concretă si o bibliotecă on-line pentru documentarea rapidă şi de încredere privind activitatea şi performanţele artiştilor plastici români de pretutindeni, ca instrument de lucru pentru critici şi istorici de artă, pentru elevi şi studenţi şi, nu în ultimul rând, pentru amatorii şi colecţionarii de artă.

 

Parteneri
Sponsori (acces dedicat)
Donatori (acces dedicat)

 

 

 

Invitaţie la cARTE
2012-09-16

 

Pentru realizarea īn timpul propus a proiectului cARTE, Fundaţia culturală TUDOR-ART se bazează pe contribuţia partenerilor ...

mai mult

 

Invitaţie la gallerya.ro
2012-09-15

 

Scopul proiectului nostru gallerya.ro este acela de a imbogăţi şi de a īmbunătăţii comunicarea dintre actorii care acţionează pe piaţa de artă. Toate serviciile oferite aici sunt GRATUITE ...

mai mult

 

Donaţii pentru proiectul cARTE
2012-09-14

 

Fundaţia culturală TUDOR-ART este interesată de donaţii de afişe, pliante, cataloage şi alte documente care s-au editat cu prilejul organizării expoziţiilor de arte plastice ...

mai mult

 

 

 

Un succes expozițional: ZAMFIRA 50

2012-11-10

Invitație lansare album și expoziție retrospectivă ZAMFIRA 50

2012-11-05

Proiect album Dumitru ZAMFIRA

2012-09-10

Donaţie de publicaţii ale caselor de licitaţii

2011-05-12

10.800 de artişti romāni monitorizaţi

2011-05-09